Bujorul – Paeonia, floarea națională a României

Există flori pe care le cultivăm pentru frumusețe și există flori care, în timp, ajung să facă parte din identitatea unui loc.

În România, bujorul este ambele.

Îl întâlnim în grădinile vechi, în cimitirele satelor, în pictură, în cusături și motive tradiționale, în cântece și expresii populare. Îl găsim însă și în flora spontană, în pădurile și poienile din Dobrogea, în stepele Transilvaniei și în alte zone ale țării unde au supraviețuit populații de bujori sălbatici.

În 2022, această relație dintre români și bujor a primit și o recunoaștere oficială: prin Legea nr. 285 din 26 octombrie 2022, bujorul, din familia Paeoniaceae, a fost declarat floare națională a României.

Povestea acestei legi începuse însă cu aproape un deceniu mai devreme, prin demersul profesorului universitar doctor Florin Toma, de la Facultatea de Horticultură din București.

Iar povestea bujorului este mult mai veche.

De unde vine numele Paeonia?

Denumirea științifică Paeonia are o origine fascinantă, legată de lumea medicală și mitologică a Greciei antice.

Paeon sau Paieon apare în tradiția greacă drept un vindecător al zeilor. În Iliada, Paeon este cel care îi tratează pe zeii răniți, iar numele său a ajuns asociat cu vindecarea.

De aici este explicată în mod tradițional originea numelui botanic Paeonia, legat de ideea de vindecător.

Și există o legendă celebră.

Potrivit unei versiuni mitologice târzii, Paeon, discipol al lui Asclepios, zeul medicinei, ar fi stârnit gelozia maestrului său prin priceperea sa. Pentru a-l salva, Zeus l-ar fi transformat într-o floare.

Floarea ar fi devenit astfel Paeonia, bujorul.

Legenda este una dintre explicațiile tradiționale ale numelui botanic și nu trebuie confundată cu o explicație filologică demonstrată în sens modern. Ea arată însă cât de veche este asocierea bujorului cu vindecarea.

Interesant este că numele românesc „bujor” are o altă origine. Potrivit dicționarelor etimologice românești, cuvântul provine din slavul božur, cu corespondențe în bulgară și sârbă. Așadar, Paeonia și „bujor” au istorii etimologice diferite.

O floare cu o istorie de mii de ani

Bujorul este una dintre plantele ornamentale și medicinale cu o istorie foarte lungă în cultura umană.

În China, bujorii au fost cultivați în scopuri medicinale cu aproximativ două milenii în urmă, iar ulterior bujorul lemnos a devenit una dintre cele mai apreciate plante ornamentale ale culturii chineze.

Începând din perioada medievală chineză, bujorul lemnos a căpătat un statut excepțional, fiind asociat cu bogăția, prestigiul și statutul social și fiind supranumit „regele florilor”.

Mai târziu, cultivarea și selecția au produs un număr uriaș de soiuri și forme horticole.

Astăzi, genul Paeonia cuprinde specii erbacee și specii lemnoase, iar horticultura modernă a creat mii de soiuri și hibrizi.

Bujorul și sistematica botanică

Bujorii formează o familie botanică proprie:

Regn: Plantae
Cladă: Angiosperme
Cladă: Eudicote
Ordin: Saxifragales
Familie: Paeoniaceae
Gen: Paeonia L.

Familia Paeoniaceae este una dintre acele familii botanice cu o identitate foarte clară: genul Paeonia este singurul gen acceptat în familie.

Conform bazelor taxonomice moderne, genul Paeonia cuprinde câteva zeci de specii acceptate, răspândite în principal în Europa, Asia și în anumite regiuni din vestul Americii de Nord.

Taxonomia modernă este însă mai dinamică decât pare la prima vedere. Unele plante considerate în trecut specii distincte sunt astăzi tratate ca subspecii sau sinonime ale altor specii.

De aceea, atunci când vorbim despre „speciile de bujor din România”, trebuie să precizăm și nomenclatura utilizată.

Cele trei mari tipuri de bujori

Din punct de vedere horticultural, bujorii pot fi grupați în trei mari categorii.

Bujorii erbacei

Aceștia dispar aproape complet de la suprafața solului în timpul iernii și pornesc din nou primăvara din organele subterane.

Printre cei mai cunoscuți se află Paeonia lactiflora, Paeonia officinalis și numeroșii hibrizi erbacei.

Bujorii lemnoși

Aceștia formează tulpini lemnificate și nu trebuie tăiați până la nivelul solului în fiecare toamnă.

În horticultură sunt cunoscuți drept „bujori arbustivi” sau „bujori arborescenți”, deși nu sunt arbori propriu-ziși.

Hibrizii intersecționali

Cunoscuți popular drept bujori Itoh, aceștia provin din încrucișarea unor bujori erbacei cu bujori lemnoși.

Au combinat anumite caractere ale celor două grupe și au adus în grădini forme și culori spectaculoase.

Bujorii sălbatici din România

Una dintre cele mai importante argumente pentru alegerea bujorului ca floare națională este faptul că România are o floră spontană de bujori remarcabilă.

În literatura botanică și horticulturală românească sunt menționate cinci taxoni importanți de bujor spontan:

• Paeonia peregrina

• Paeonia tenuifolia

• Paeonia daurica – denumire care apare și în literatura mai veche sub Paeonia triternata

• Paeonia mascula

• Paeonia officinalis subsp. banatica

În funcție de autor și de sistemul taxonomic utilizat, lista și rangul taxonomic al unor populații pot fi prezentate diferit.

Acest lucru este important deoarece „bujorul românesc” nu trebuie redus la un singur soi horticultural. România are un patrimoniu de populații și taxoni sălbatici de Paeonia, adaptați unor habitate diferite.

Paeonia peregrina – bujorul românesc

Dintre bujorii sălbatici ai României, probabil cel mai cunoscut este Paeonia peregrina, numit frecvent bujor românesc.

Este un bujor spectaculos, cu flori mari, roșu-sângerii, și cu frunziș bogat.

În România, populații spontane sunt cunoscute în special în sud și sud-est, inclusiv în Dobrogea, dar și în alte regiuni.

Există populații cunoscute la Măcin, Babadag, Constanța, Troianul în Teleorman, Comana, Zau de Câmpie, Plenița și Stoicănești, între alte localități menționate în literatura de specialitate.

Pentru noi, la Pepiniera Roșie Merișani, este deosebit de interesant faptul că bujorul românesc este prezent și în Teleorman, la Troianul.

Asta înseamnă că floarea națională nu este doar un simbol abstract. Ea are rădăcini chiar în peisajul natural al sudului României.

Bujorul de stepă – Paeonia tenuifolia

O altă specie spectaculoasă este Paeonia tenuifolia, cunoscută drept bujor de stepă.

Este ușor de recunoscut prin frunzele sale extrem de fin divizate, care îi dau un aspect aproape de ferigă.

În România, una dintre cele mai cunoscute populații se află la Zau de Câmpie, în județul Mureș, rezervație naturală celebră pentru această specie.

Bujorul de stepă este o plantă adaptată condițiilor de stepă și poate suporta perioade de uscăciune mai bine decât mulți dintre bujorii horticoli obișnuiți.

Este o dovadă că genul Paeonia nu înseamnă doar florile mari și grele din grădinile tradiționale, ci și plante sălbatice perfect adaptate unor ecosisteme dificile.

Paeonia officinalis subsp. banatica – bujorul bănățean

În vestul României întâlnim un alt taxon remarcabil: Paeonia officinalis subsp. banatica, cunoscut în literatura românească drept bujor bănățean.

Este asociat în special cu zona Banatului și reprezintă una dintre componentele importante ale patrimoniului floristic românesc.

Prezența acestor taxoni în regiuni geografice diferite arată cât de divers este patrimoniul natural al României.

De la stepa Transilvaniei și pădurile termofile până la Dobrogea, bujorii s-au adaptat unor condiții ecologice foarte diferite.

Paeonia mascula și Paeonia daurica

În flora spontană a României sunt menționate și Paeonia mascula și Paeonia daurica.

Paeonia daurica este deosebit de interesantă din punct de vedere taxonomic, deoarece în literatura mai veche unele populații românești au fost tratate sub denumirea Paeonia triternata.

Paeonia mascula, la rândul său, face parte din grupul bujorilor sălbatici cu distribuție mediteraneană și sud-est europeană.

Aceste diferențe de nomenclatură sunt un bun exemplu al faptului că botanica este o știință vie: pe măsură ce apar cercetări morfologice și genetice noi, clasificarea unor populații se poate modifica.

Un bujor poate trăi mai mult decât omul care l-a plantat

Poate una dintre cele mai fascinante caracteristici ale bujorilor este longevitatea.

Un bujor bine plantat poate rămâne în același loc timp de multe decenii.

Există plantații documentate care au depășit 100 de ani, iar specialiștii horticoli subliniază că un bujor poate ajunge să trăiască mai mult decât persoana care l-a plantat.

De aici provine și statutul său de plantă de familie.

Un bujor plantat de bunici poate continua să înflorească în grădina nepoților.

În unele grădini vechi, tufele de bujor au devenit adevărate mărturii vegetale ale istoriei unei case.

Această longevitate explică și de ce bujorul nu apreciază mutările repetate. După ce își dezvoltă sistemul subteran, preferă să rămână într-un loc potrivit.

„Doarme, se târăște și apoi sare”

În horticultura bujorilor există o expresie foarte cunoscută în limba engleză:

„sleep, creep, leap”.

În primul an după plantare, bujorul poate părea că „doarme”.

În anii următori începe să se dezvolte treptat.

Apoi, după ce sistemul radicular este bine instalat, planta poate intra într-o perioadă de dezvoltare spectaculoasă și poate deveni o tufă impresionantă.

De aceea, bujorul este o plantă pentru cei care gândesc grădina pe termen lung.

Nu este o plantă care trebuie să ofere maximum de efect în prima vară.

Este o plantă care poate deveni mai valoroasă cu fiecare an.

Bujorul în folclorul românesc

În cultura populară românească, bujorul este asociat cu frumusețea, sănătatea, vitalitatea, dragostea și tinerețea.

Expresia „frumos ca un bujor” este una dintre cele mai cunoscute comparații.

Iar „bujorii din obraji” descriu roșeața sănătoasă a feței.

De aici și verbul „a îmbujora”, care înseamnă a se înroși la față.

Bujorul apare în motivele decorative tradiționale, în special în broderii, țesături, ceramică și alte forme ale artei populare.

Floarea sa bogată și rotundă a devenit un simbol ușor de recunoscut, asemenea altor motive vegetale precum trandafirul, frunza de viță sau floarea-soarelui.

Bujorul, dragostea și fetele frumoase

În imaginarul popular românesc, comparația dintre o fată frumoasă și un bujor este extrem de veche.

„Un bujor de fată” nu înseamnă doar frumusețe fizică.

Bujorul sugerează culoare, sănătate, prospețime și tinerețe.

De aici putem înțelege de ce această floare a devenit atât de prezentă în cultura populară românească.

Bujorul nu este doar admirat.

Este folosit ca metaforă pentru om.

Ants on peonies – mitul furnicilor

Unul dintre cele mai răspândite mituri despre bujor este că furnicile sunt necesare pentru ca florile să se deschidă.

Nu este adevărat.

Bobocii de bujor produc un nectar dulce care atrage furnicile. Acestea profită de resursa alimentară, dar bujorul nu are nevoie de furnici pentru a-și deschide florile.

Furnicile și bujorii au pur și simplu o relație foarte vizibilă în grădină.

De aceea, atunci când vedem furnici urcând pe boboci, nu înseamnă că planta este bolnavă și nici că furnicile „ajută” în mod obligatoriu floarea să se deschidă.

Bujorul și medicina tradițională

Legătura dintre bujor și vindecare este foarte veche.

Diferite specii de Paeonia au fost utilizate în medicina tradițională europeană și asiatică.

În special Paeonia lactiflora are o istorie importantă în medicina tradițională chineză.

Aceste utilizări istorice explică în parte și asocierea simbolică a genului cu vindecătorul mitologic Paeon.

Totuși, utilizarea medicinală tradițională nu trebuie confundată cu recomandarea automedicației. Speciile, organele plantei, preparatele și dozele diferă, iar unele părți ale plantelor pot fi toxice.

Cum a devenit bujorul floarea națională a României?

Ideea unei flori naționale pentru România a fost discutată de mai mult timp.

În 2013, prof. univ. dr. Florin Toma, de la Facultatea de Horticultură din București, a inițiat proiectul de promovare a bujorului ca floare națională și simbol floral al României.

Argumentele au avut la bază nu doar frumusețea florii, ci și existența speciilor spontane pe teritoriul României, valoarea biologică și ornamentală a acestora, legătura cu tradițiile populare și prezența bujorului în patrimoniul cultural.

Demersului i s-au alăturat ulterior și alte persoane și organizații, iar proiectul a ajuns în Parlament.

În 2022, inițiativa legislativă a devenit realitate.

Legea nr. 285/2022

La 26 octombrie 2022, Parlamentul României a adoptat Legea nr. 285/2022 privind declararea bujorului ca floare națională a României.

Legea a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 1041 din 27 octombrie 2022.

Articolul 1 stabilește:

„Se declară bujorul, din familia Paeoniaceae, ca floare națională a României.”

Este important că legea nu declară o singură specie drept floare națională.

Formularea este „bujorul, din familia Paeoniaceae”.

Acest lucru permite ca simbolul național să includă atât patrimoniul speciilor spontane, cât și diversitatea horticulturală a genului.

Ce prevede legea pentru bujorii sălbatici?

Legea nr. 285/2022 nu se limitează la o declarație simbolică.

Ea prevede organizarea anuală, la nivel național și local, a unui Festival al bujorului, cu expoziții și manifestări horticole.

Legea menționează explicit prezentarea caracteristicilor biologice și ornamentale ale diferitelor specii, îndeosebi ale celor sălbatice.

Autoritățile locale pot sprijini întreținerea și protejarea rezervațiilor naturale de bujor românesc și pot lua măsuri pentru adaptarea la condițiile României a altor specii de bujor.

De asemenea, legea prevede posibilitatea amenajării în parcuri și grădini publice a unor spații dedicate bujorilor și înființarea unor minigrădini botanice sau alei de bujor.

Așadar, legea privește bujorul nu numai ca simbol, ci și ca patrimoniu biologic și horticol.

15 mai – Ziua bujorului

În ultimii ani, data de 15 mai a devenit data asociată celebrării bujorului în România.

Facultatea de Horticultură și USAMV București organizează în jurul acestei date evenimente dedicate florii naționale.

În 2026, USAMV București a organizat pe 15 mai cea de-a treia ediție oficială a evenimentului „Bujorul – Floarea Națională a României”, în Grădina Botanică „Prof. Ioan Todor”, unde colecția de bujori a ajuns la 127 de soiuri.

Data este prezentată și ca Ziua internațională a bujorului.

Este însă importantă o precizare: Legea nr. 285/2022 nu stabilește 15 mai drept zi națională printr-un articol distinct. Legea prevede anual un Festival al bujorului, iar data de 15 mai a fost consacrată prin manifestările horticole și instituționale dedicate acestei flori.

De ce bujorul și nu o singură specie?

Poate că unul dintre cele mai interesante aspecte ale acestei istorii este tocmai faptul că simbolul național nu trebuie redus la un singur cultivar.

Un bujor de grădină cu flori duble, un Paeonia peregrina sălbatic din Teleorman, un bujor de stepă de la Zau de Câmpie și un bujor bănățean aparțin aceleiași familii botanice, dar reprezintă lumi ecologice și horticole diferite.

Floarea națională poate astfel să fie înțeleasă ca un întreg patrimoniu al genului Paeonia prezent în România.

Bujorul românesc nu trebuie cules din natură

Faptul că bujorul este floarea națională nu înseamnă că florile din populațiile sălbatice trebuie culese.

Dimpotrivă.

Speciile spontane au valoare tocmai pentru că formează populații naturale în habitatele lor.

Unele populații sunt rare sau vulnerabile, iar modificarea habitatelor, transformarea terenurilor și recoltarea necontrolată pot afecta aceste plante.

Cel mai frumos mod de a ne bucura de bujorii sălbatici este să îi vedem în natură și să îi lăsăm acolo unde cresc.

Pentru grădină există numeroși bujori cultivați, care pot fi plantați și admirați ani sau chiar generații întregi.

O floare care poate deveni moștenire

Puține plante de grădină au această capacitate extraordinară de a traversa generațiile.

Un bujor poate fi plantat de un om și îngrijit mai târziu de copiii și nepoții săi.

Poate rămâne în același loc decenii întregi.

Într-o lume a plantelor sezoniere și a grădinilor schimbate în fiecare an, bujorul propune o altă filozofie.

Plantează pentru viitor.

Plantează o floare pe care poate o vei vedea înflorind zeci de ani, dar pe care o vor putea vedea și cei care vin după tine.

Bujorul – de la plantă sălbatică la simbol național

Povestea bujorului românesc este neobișnuit de bogată.

Începe în flora spontană a țării, continuă în grădinile tradiționale, trece prin mitologia și medicina lumii antice, prin horticultura Chinei și a Europei, prin arta populară românească și ajunge, în 2022, în legislația României.

Paeonia este în același timp plantă sălbatică, plantă de grădină, plantă cu istorie medicinală, motiv decorativ, simbol al frumuseții și, astăzi, floarea națională a României.

Iar pentru noi, la Pepiniera Roșie Merișani, poate cea mai frumoasă parte a acestei povești este aceea că bujorul nu este o floare îndepărtată, exotică sau artificial aleasă pentru un simbol.

Este o floare care crește în România.

În Dobrogea.

În Transilvania.

În Banat.

În Oltenia.

În Teleorman.

Și în grădinile românilor.

Bujorul nu este doar floarea națională a României. Este o plantă care are toate șansele să devină o moștenire vie a fiecărei grădini în care este plantată.